Am descoperit ciudățenia asta într-o seară, uitându-mă la un clasament de vânzări dintr-un lanț de librării: primele zece titluri erau, previzibil, o mână de romane apărute în ultimul an, două cărți de dezvoltare personală și un jurnal cu coperți roz. Nicăieri Biblia. Nicăieri Coranul. Și totuși, dacă întrebați pe cineva care e cea mai vândută carte din istorie, răspunsul vine imediat și e corect. Contradicția nu e o eroare de statistică, e o chestiune de definiție — și mi se pare una dintre cele mai instructive curiozități despre felul în care se numără cărțile.

Cifrele absolute: miliarde pe care nimeni nu le-a numărat exact

Estimările care circulă, inclusiv la Guinness World Records, plasează Biblia undeva între cinci și șapte miliarde de exemplare. Intervalul acesta spune totul: o marjă de două miliarde de exemplare nu e o cifră, e o ridicare din umeri politicoasă. După ea vine Coranul, cu peste trei miliarde, iar versiunea Bibliei regelui Iacob, tipărită prima dată în 1611, e socotită separat, cu peste 2,5 miliarde.

Pe același raft al recordurilor apare și un intrus care nu e religios: Citate din operele președintelui Mao Zedong, celebra Carte Roșie din 1964, cu aproximativ 800 de milioane de exemplare. Aici lucrurile devin și mai interesante, fiindcă o bună parte dintre acele exemplare n-au fost cumpărate în sensul în care cumpărați dumneavoastră o carte sâmbăta, dintr-o librărie. Au fost distribuite. Ceea ce ne aduce exact la miezul problemei.

De ce nu intră în topuri: „vândut” înseamnă altceva

Un top de bestselleruri — cel de la New York Times, cel al unui lanț de librării sau cel al unei platforme online — nu măsoară câte exemplare există pe planetă dintr-o carte. Măsoară câte s-au vândut într-o săptămână sau într-o lună, într-o piață anume, prin canale raportate. E un instantaneu comercial, nu o arhivă.

Prin filtrul ăsta, textele sacre pică din mai multe motive deodată:

• Nu au un editor unic și nici un titular de drepturi care să centralizeze cifrele. Biblia e tipărită de zeci de edituri, în sute de versiuni, în mii de formate, în peste o mie de limbi.
• Un procent enorm din exemplare nu se vând, ci se dau. Societăți biblice, hoteluri, misiuni, parohii, spitale — circuitul principal nu trece prin casa de marcat.
• Sunt vânzări cumulate pe secole. Un top compară mere cu mere: ce s-a mișcat luna trecută. Dacă am aduna tot ce s-a tipărit vreodată, clasamentele ar fi înghețate pentru totdeauna și n-ar mai avea nicio utilitate pentru librari.
• Și, foarte practic: multe redactate în mod deliberat în afara categoriei. Guinness însuși marchează Biblia ca fiind, prin natura ei, imposibil de verificat riguros.

Așa că topurile fac ce face orice sistem care trebuie să funcționeze: își pun o regulă și scot din joc cazurile care ar strica jocul. Nu e cenzură, e contabilitate.

Cine câștigă atunci la „carte-carte”

Dacă scoatem din calcul Biblia, Coranul și Cartea Roșie, adică textele care se răspândesc prin credință sau prin stat, și rămânem la ce numim ficțiune — o carte scrisă de un om, cumpărată de alți oameni pentru că vor s-o citească, răspunsul e unul singur și e vechi de peste patru secole.

Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes e considerată cea mai bine vândută operă de ficțiune din istorie, cu o estimare de aproximativ 500 de milioane de exemplare. Cifra circulă peste tot, inclusiv în presa românească, și e repetată cu o siguranță care mie mi se pare ușor comică. Un bibliotecar american pe care l-am citit pe tema asta o spunea cel mai onest: nimeni n-a păstrat chitanțele pentru o carte pusă în vânzare în 1605. Cele 500 de milioane sunt o estimare larg vehiculată, nu o statistică verificabilă.

Dar chiar și cu marja de eroare, ierarhia nu se clatină. Romanul lui Cervantes a apărut în două părți, în 1605 și 1615, a avut succes imediat la Madrid și a fost tradus rapid în engleză și franceză. De patru sute de ani e tipărit fără pauză, în toate limbile de circulație, în ediții școlare, ilustrate, prescurtate, de lux și de buzunar. Nicio carte modernă nu poate concura cu un avans de patru secole.

Am scris separat, mai demult, despre statutul de cea mai bine vândută carte al lui „Don Quijote”, iar postarea de față e, dacă vreți, nota de subsol pe care ar fi trebuit s-o adaug atunci.

Un hidalgo care a înnebunit citind

Ce mi se pare savuros e că această campioană absolută a vânzărilor e, în esență, o parodie. Alonso Quijano, un mic nobil de provincie, citește atât de multe romane cavalerești încât i se usucă mintea și decide să devină el însuși cavaler rătăcitor. Își ia un nume nou, o armură ruginită, un cal slab și un fermier cumsecade pe post de scutier. Cervantes își bătea joc, cu afecțiune, de literatura de consum a vremii lui — iar rezultatul a devenit literatura cea mai consumată din toate timpurile.

Relația dintre Don Quijote și Sancho Panza e motorul cărții și explică, cred, de ce a rezistat. Nu e doar contrastul dintre idealist și pragmatic; cei doi se contaminează reciproc pe parcursul a mii de pagini, până când rolurile ajung, spre final, aproape inversate. E o idee de roman modern scrisă înainte să existe romanul modern. Nu întâmplător, în 2002, un sondaj inițiat de Institutul Nobel din Oslo, cu voturile a o sută de scriitori din toată lumea, a desemnat Don Quijote drept cea mai bună carte a tuturor timpurilor. Dacă vă interesează cum funcționează astfel de ierarhii literare, am scris și despre Premiul Nobel pentru Literatură.

Eu unul am cumpărat ediția în două volume acum vreo zece ani, cu gândul că o citesc într-o vară. Am citit prima parte cu poftă, m-am oprit la vreo sută de pagini din a doua și am reluat abia după ani. Deci contribuția mea la cele 500 de milioane e, statistic vorbind, una și jumătate.

Ce rămâne din toată socoteala

Morala practică a acestei curiozități e că orice clasament vă spune, de fapt, ce a ales să numere. Topurile de bestselleruri numără tranzacții recente. Recordurile istorice numără exemplare tipărite, estimate prin extrapolare. Sondajele scriitorilor numără păreri. Trei instrumente diferite, trei câștigători diferiți, niciunul mincinos.

Iar dacă vă întreabă cineva care e cea mai vândută carte din istorie, aveți acum răspunsul complet și ușor enervant de dat la o masă: Biblia, dacă vorbim de tot ce s-a tipărit; Don Quijote, dacă vorbim de cărți pe care oamenii le-au plătit ca să le citească; și un roman apărut luna trecută, dacă vorbim de ce vede librarul în raport. E cazul să adaug că doar unul dintre cele trei răspunsuri e, cu adevărat, o carte pe care merită s-o duceți în vacanță.

Voi ați citit Don Quijote integral, ambele părți? Eu am nevoie de companie la mărturisire.