Cărțile despre bani se vând mai bine decât aproape orice altă categorie de non-ficțiune și se citesc, în general, foarte prost. Le cumperi în ianuarie, cu gândul că anul ăsta chiar îți faci ordine în cheltuieli, ajungi la pagina 60, unde ți se explică a treia oară că bogații gândesc altfel decât săracii, și le pui pe raft lângă agenda pe care n-ai completat-o.
Problema nu e că oamenii nu vor să învețe. E că raftul amestecă două lucruri complet diferite: literatura motivațională, care îți vinde o stare de spirit, și cărțile care explică de ce creierul tău ia decizii proaste cu banii. Prima categorie se citește într-o după-amiază și se uită într-o săptămână. A doua e mai greu de digerat, dar îți schimbă efectiv comportamentul.
Mai jos sunt șapte titluri traduse în română, ordonate de la cel mai accesibil la cel mai pretențios. Niciunul nu-ți promite libertate financiară în doi ani. Pentru fiecare am scris ce înțelegi concret după ce o termini și pentru cine e prea simplă sau prea tehnică — pentru că cea mai frecventă greșeală nu e să alegi o carte proastă, ci să alegi o carte bună la momentul nepotrivit.
Cele 7 cărți despre bani, de la parabolă la reportaj de investigație
1. Psihologia banilor — Morgan Housel
Dacă ai voie să citești o singură carte din listă, asta e. Psihologia banilor. Lecții nemuritoare despre avuție, lăcomie și fericire pornește de la o observație care ar trebui lipită pe ușa oricărei bănci: succesul financiar ține mult mai puțin de cunoștințe tehnice și mult mai mult de comportament, răbdare și de ce ai văzut acasă când erai copil. Housel are un capitol intitulat „Nimeni nu este nebun”, în care demontează ideea că oamenii care iau decizii financiare aiurea sunt proști — de fapt, fiecare joacă un joc diferit, cu o experiență de viață diferită în spate.
Ce înțelegi după ce o citești: că a te îmbogăți și a rămâne bogat sunt două abilități opuse (una cere asumarea riscului, cealaltă cere paranoia), că avuția e, prin definiție, ceea ce nu se vede — banii pe care nu i-ai cheltuit pe mașina din fața blocului —, și că „rezonabil” bate „rațional” atunci când trebuie să duci un plan financiar zece ani, nu zece minute. Capitolul despre noroc și risc, cele două fețe ale aceleiași monede, e cel mai onest text pe care l-am citit despre poveștile de succes.
Rezerva mea: Housel a fost editorialist și se vede. Cele 19 povestiri scurte funcționează grozav individual, dar se repetă între ele; pe la capitolul 14 ai deja senzația că ai mai auzit argumentul. E cartea perfectă de citit pe fragmente, nu dintr-o suflare. Nu-ți dă niciun instrument practic: n-o să afli de aici cum îți construiești un portofoliu sau ce faci cu rata la bancă.
Ediția în limba română a apărut la ACT și Politon, în 2022, în traducerea Alexandrei Țabără, și are 317 pagini. Originalul, The Psychology of Money, e din 2020. Între timp a apărut și The Art of Spending Money dar despre aceasta, vorbim în altă postare.
2. Cel mai bogat om din Babilon — George S. Clason
E cea mai veche și cea mai simplă carte din listă, și tocmai de aceea merită discutată devreme. Cel mai bogat om din Babilon a apărut prima dată în 1926 și e construită din șapte parabole plasate în Babilon, cel mai bogat oraș al lumii antice: un scrib care învață să pună deoparte o zecime din tot ce câștigă, un negustor care își pierde averea de două ori, un om care își cumpără libertatea plătindu-și datoriile în rate.
Ce înțelegi după ce o citești: regula celor 10% economisiți înainte de orice altceva, ideea că banii puși deoparte trebuie să lucreze, nu să stea, și că datoria se plătește cu un plan, nu cu rușine. Sunt lucruri pe care le știi teoretic, dar care, spuse sub formă de poveste, se lipesc mai bine decât un tabel în Excel. Pentru cineva la primul salariu, e probabil cea mai eficientă carte de educație financiară din listă, fiindcă se termină într-o seară.
Pentru cine e prea simplă: pentru oricine are deja un fond de urgență și se întreabă ce face cu el. Clason nu discută inflația, nu discută impozitele, nu discută nimic din economia ultimului secol — cadrul lui e un oraș antic, iar sfaturile sunt de bun-simț ridicat la rang de înțelepciune. Dacă te enervează tonul de pildă biblică, o să te enervezi constant. Nota cititorilor de la Cărturești, 3,9 din 5 din 181 de voturi, cam asta spune: utilă, dar nimeni nu se dă peste cap după ea.
Un amănunt care îmi place: Clason nu era guru financiar, ci editor de hărți — compania lui a publicat primul atlas rutier al Statelor Unite. Dacă îți plac cărțile scurte care lasă urme, avem și o listă de 8 cărți sub 200 de pagini.
3. Tata bogat, tata sărac — Robert T. Kiyosaki
Trebuia să fie aici, pentru că e cartea pe care ți-o recomandă toată lumea, și trebuie discutată exact de aceea. Tata bogat, tata sărac pornește de la o idee bună și reală: școala te trimite în lume fără să-ți fi explicat vreodată cum funcționează un salariu, o rată sau un impozit. Kiyosaki o pune în scenă prin contrastul dintre doi „tați” — tatăl biologic, profesor cu diplome și cu salariu sigur, și tatăl prietenului său, om de afaceri fără studii înalte, dar cu active.
Ce înțelegi după ce o citești: distincția dintre activ (ceva ce îți aduce bani în fiecare lună) și pasiv (ceva ce îți scoate bani din buzunar), plus ideea, incomodă dar sănătoasă, că un salariu mare nu înseamnă avere. Asta e partea care i-a schimbat efectiv perspectiva multor cititori și motivul pentru care cartea rezistă de zeci de ani.
Iar acum partea pe care puțini o spun: în afara acestei distincții, cartea nu-ți dă aproape nimic aplicabil. Aceeași idee e rostogolită capitol după capitol, cu anecdote care se contrazic pe alocuri și cu un dispreț cam gratuit față de oamenii care își doresc un job stabil. Notele cititorilor români sunt cea mai bună dovadă că nu e un consens: 3,6 din 5 la Cărturești, din 340 de voturi, cu 160 de note de 5 stele, dar și 57 de note de 1 stea. Rar vezi așa o polarizare la un bestseller. Multe recenzii recente o consideră pur și simplu depășită — sfaturile despre imobiliare și îndatorare vin dintr-o altă epocă economică și din altă piață decât cea românească.
Verdictul meu: citește-o dacă n-ai auzit niciodată de conceptul de activ, dar citește-o cu creionul în mână și cu scepticism, nu ca pe un manual.
4. Nudge — Richard H. Thaler și Cass R. Sunstein

Aici trecem din zona sfaturilor în zona mecanismelor. Nudge nu e o carte despre bani, e o carte despre arhitectura alegerii: felul în care modul de prezentare a opțiunilor decide, în bună măsură, ce alegem. Câte procente din salariu se duc automat spre pensie dacă nu bifezi nimic, unde e pus formularul, ce opțiune e presetată — toate astea contează mai mult decât intențiile tale.
Ce înțelegi după ce o citești: că majoritatea deciziilor financiare proaste nu vin din lăcomie sau lene, ci din inerție și din felul în care e proiectat sistemul. Și, mai util, că poți întoarce mecanismul în favoarea ta: automatizezi economiile ca să nu depindă de voință, îți pui singur opțiuni implicite, elimini frecarea de acolo unde vrei să acționezi și o adaugi acolo unde vrei să te oprești. E cel mai practic mod de a-ți repara deciziile financiare fără să-ți repari caracterul.
Pentru cine e prea tehnică: pentru cine caută o carte de buzunar. Ediția finală are 450 de pagini și multe exemple de politici publice americane — planuri de pensii, asigurări de sănătate, donare de organe — care pe un cititor român îl pot lăsa rece. Nota de la Cărturești, 4,8 din 10 din 14 voturi, e pe un eșantion mic, dar spune ceva despre cât de ușor se citește: nu e o carte de plajă.
Dacă îți place, continuarea naturală e Comportament inadecvat. Nașterea economiei comportamentale, tot al lui Thaler, tot la Publica.
5. Gândire rapidă, gândire lentă — Daniel Kahneman
Nu e o carte de finanțe personale și nu se pretinde a fi. Gândire rapidă, gândire lentă e o carte despre erorile de judecată care te costă bani — ceea ce, pe termen lung, e mai important. Kahneman descrie două sisteme de gândire: Sistemul 1, rapid, intuitiv, emoțional, care ia 95% din deciziile zilei, și Sistemul 2, lent și analitic, care se activează greu și obosește repede. Aproape toate greșelile financiare pe care le faci sunt Sistemul 1 care semnează în numele Sistemului 2.
Ce înțelegi după ce o citești: de ce pierderea a 1.000 de lei doare mai tare decât te bucură câștigul a 1.000 de lei, de ce te agăți de o investiție proastă ca să nu „pierzi” ce ai băgat deja în ea, de ce prima cifră pe care o auzi într-o negociere îți ancorează toate sumele următoare și de ce ești convins că ai prevăzut o criză despre care, de fapt, n-ai bănuit nimic. După ce le recunoști, nu le mai poți ignora.
Pentru cine e prea tehnică: cartea e scrisă de un cercetător, nu de un editorialist. Sunt capitole cu experimente descrise în detaliu, iar ritmul cere atenție. Nu o citi în metrou și nu o citi dacă ești la început — e cartea pe care o iei după ce ai deja o problemă concretă și vrei să înțelegi de ce ți se întâmplă mereu aceeași chestie. Onest, e singura din listă pe care aș recomanda-o citită în două-trei luni, câte un capitol pe seară.
6. Omul care a rezolvat piața — Gregory Zuckerman
Singura carte din listă care nu e ghid, ci reportaj — și cel mai bun antidot la fantezia că poți bate piața din living. Omul care a rezolvat piața spune povestea lui Jim Simons, matematician de vârf și fost spărgător de coduri, care a înființat un fond speculativ angajând fizicieni, matematicieni și informaticieni în loc de analiști financiari. A fost luat în derâdere de profesioniști. Apoi oamenii lui, de la firma numită Renaissance, au ajuns printre cei mai bogați din lume, adunând date și construind algoritmi care scoteau la iveală tipare invizibile în piețele globale.
Ce înțelegi după ce o citești: că randamentele legendare despre care ai auzit n-au venit din intuiție, disciplină sau „mentalitate de învingător”, ci dintr-o armată de doctori în matematică, date curățate obsesiv și infrastructură de calcul pe care n-o poți reproduce. E cel mai eficient vaccin împotriva promisiunilor de îmbogățire rapidă: dovada e chiar în cartea care celebrează succesul.
Are și o umbră, iar Zuckerman nu o ascunde: banii ăștia au avut consecințe politice. Directorului general Robert Mercer i s-a atribuit meritul pentru victoria lui Trump și pentru sprijinul acordat Brexitului. Cartea începe însă cu totul altfel, în iarna lui 1952, cu Simons la 14 ani, muncind într-un magazin de grădinărit lângă Boston și încurcând sacii cu îngrășământ pentru că era pierdut în gânduri.
Rezerva: e o carte de personaje și de afaceri, nu de învățăminte. Dacă vrei să pleci cu o listă de lucruri de făcut luni dimineață, n-o lua. Zuckerman e reporter de investigații la Wall Street Journal și a avut acces neobișnuit la Simons și la zeci de angajați, deci calitatea documentării e reală.
7. Sapiens. Scurtă istorie a omenirii — Yuval Noah Harari
Da, știu cum arată în această listă. Dar Sapiens. Scurtă istorie a omenirii face un lucru pe care nicio carte de finanțe personale nu-l face: te obligă să te întrebi ce sunt, de fapt, banii. Harari tratează banii ca pe cea mai reușită poveste colectivă a speciei noastre, cel mai universal și mai eficient sistem de încredere reciprocă inventat vreodată.
Ce înțelegi după ce o citești: că moneda din contul tău nu are valoare intrinsecă, ci una care depinde de faptul că toată lumea se poartă ca și cum ar avea. Sună abstract până în ziua în care te uiți la inflație, la o criză bancară sau la o criptomonedă care valorează cât cred oamenii că valorează. E genul de perspectivă care te face să nu mai confunzi bogăția cu cifra de pe ecran.
Pentru cine e nepotrivită: pentru cine vrea strict finanțe. Banii sunt un capitol dintr-o carte despre întreaga istorie a speciei, iar Harari generalizează uneori mai mult decât îi permit sursele. Dacă vrei doar partea economică, o să te plictisești prin vânători-culegători. Dacă vrei context, e cea mai bună investiție de timp din listă. Am scris pe larg despre ea în recenzia „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, iar dacă vrei să vezi ce a mai scris autorul, avem și un ghid al celor patru cărți ale lui Harari.
În ce ordine le citești, dacă le citești
Lista are un gradient real de dificultate, iar ignorarea lui e motivul pentru care atâtea cărți despre bani rămân neterminate:
- Dacă ești la primul salariu: Clason, apoi Housel. Prima îți dă obiceiul (pui deoparte întâi, cheltuiești pe urmă), a doua îți dă răbdarea.
- Dacă ai deja economii și nu știi ce faci cu ele: Housel, apoi Nudge. Una îți explică de ce te comporți așa, cealaltă cum să-ți construiești sistemele care te salvează de tine însuți.
- Dacă ai luat decizii proaste și vrei să înțelegi de ce: Kahneman. Lung, greu, dar definitiv.
- Dacă te bate gândul să „bați piața”: Zuckerman, înainte de orice altceva.
- Dacă vrei doar o carte: Psihologia banilor. E singura care le acoperă, măcar parțial, pe toate celelalte.
Ce lipsește din listă și de ce
Lipsește, în primul rând, orice carte care îți explică piața românească: pilonul II, Bursa de Valori București, impozitarea dividendelor, creditele în lei versus euro. Astea nu se învață din traduceri, oricât de bune, și e o problemă reală a raftului nostru de finanțe personale. Cărțile de mai sus îți dau modele mentale, nu proceduri.
Lipsesc, la fel de intenționat, titlurile care promit un milion în cinci ani. Nu pentru că aș fi eu sever, ci pentru că toate cele șapte cărți de aici spun, în felul lor, același lucru: averea se construiește din decizii mediocre repetate mult timp, nu din decizii geniale luate o dată. Housel o zice în capitolul despre efectul compus, Clason în parabola cu zecimea, Kahneman prin faptul că îți arată cât de des te înșeli, iar Zuckerman prin contra-exemplu — a fost nevoie de o generație de doctori în matematică pentru a face ce promit unii într-un curs de weekend.
Dacă nu ai mai citit non-ficțiune de mult, începe cu una scurtă și termin-o. Senzația de carte închisă contează uneori mai mult decât titlul.









